Hurghada este un fost sat pescăresc de pe țărmul Mării Roșii din Egipt. El a devenit din anii 1980 un centru turistic important pentru zona lui, care are în prezent 60.000 de locuitori din care cca. 10.000 locuiesc ilegal fără aprobarea administrației de a domicilia în localitate.
Hurghada a fost întemeiată ca o așezare mică de pescari la începutul secolului XXI de omul de afaceri egiptean „Samih Sawiris”. La nord de Hurghada se află centrul de administrare a bazinului petrolier din Golful Suez. Populația Hurghadei se triplează în timpul sezonului turistic, deoarece orașul este situat într-o regiune tropicală, el este vizitat și atunci când în zona temperată s-a încheiat sezonul turistic. Regiunea înconjurătoare a localității este o regiune de deșert în care se organizează excursii safari cu vizitarea unor sate de beduini.
In Marea Roșie sunt unele dintre cele mai frumoase bariere de corali din lume, care constituiesc habitatul sutelor de specii de pești tropicali. Statiunea se întinde pe o lungime de circa 40 de kilometri, de-a lungul litoralului. În ultimii ani a devenit un clasic al vacanțelor „all-inclusive” organizate de agenții de voiaj europene, dar cu puțin timp în urmă era un simplu sat de pescari. Azi numără 40.000 de locuitori și este împărțită în trei zone: Downtown (El Dahar) este partea antică, Sekalla cea moderna, iar El Korra Road cea mai recentă. În zona Sekkala sunt numeroase hoteluri, la Dahar este bazarul, biroul poștal și stația de autobuze.
Pe toata coasta marii sunt foarte multe resortur imajoritatea cu all inclusive, deci aveti de unde alege pentru un sejur minunat. La doar 3 ore de mers cu avionul veti descoperi o mare fantastica cu o apa pe care nu o gasim in europa, coralii sunt ceva de vis, pentru cei care practica sporturi extreme aceasta tara este perfecta si foarte ieftina.
Calatoria in zona Luxor si Valea Regilor / Valea Reginelor este pentru turistul care indrageste istoria antica, iar din ceea ce am vazut pana acum prin lume, in zona Luxor din Egipt se afla cea mai mare concentratie de monumente istorice intr-un spatiu atat de mic. Fie ca ajungeti cu un vas de croaziera, fie ca mergeti cu trenul, autobuzul sau cu un tur organizat, o vizita la Luxor merita din plin si va recomand sa o faceti in lunile de iarna, pentru a evita caldura excesiva din desertul egiptean.
Unul dintre cele mai glorioase orașe ale antichității a fost Teba (Thebes), măreața metropolă din sudul Egiptul antic. Teba a fost capitala regatului Egiptului de sus (Upper Egypt) și multe secole a marelui regat unit. La strânsă concurență cu Memphis în nord, Teba a fost mult timp cel mai mare oraș al lumii antice atingând apogeul între anii 1500 și 1600 înaintea erei noastre. Astăzi pe ruinele Tebei se află orașul modern Luxor pe malul estic al Nilului, iar pe malul de vest se afla tărâmul morților cu zeci de temple funerare și renumita Valea Regilor.
Un oras construit pentru turisti se afla la 20 km de Hurghada si se numeste El Gouna ,este specializată în sporturi nautice, inclusiv scufundări, windsurfing, kitesurfing, scufundări cu apă, parasailing și snorkelling. Există mai multe plaje: inclusiv Plaja Zeytuna situată pe insula sa, Plaja Mangroovy, Plaja Moods și alte plaje hoteliere. O rețea de canale permite mai multor case să aibă propria bandă de plajă, chiar și sute de metri în interiorul țării. Majoritatea acestor canale sunt traversate de mici poduri de piatră.
Există 18 hoteluri (dintre care unele au fost proiectate de arhitectul american Michael Graves), cu 2.895 de camere clasificate de la trei stele la cinci stele. În plus față de un hotel de șase stele numit La Maison Bleue situat lângă Abu Tig Marina Extension.
O experienta pe care nu trebuie sa o ratati este un safari prin desert si vizitarea unui sat de biduini unde veti putea sa aflati lucruri interesante si este o altfel de experienta.
Un nou oras construit pentru straini si cu o arhitectura deosebita est Sahl Hasheesh, este ceva mai aparte cu un mini golfulet hotelurile sunt la unstand mai ridicat plaja este superba si domina linistea si voia buna.
Pentru iubitori de pescuit puteti inchiria o ambarcatiune si pentru o zi si veti puta sa aveti o croaziera superba sa pescuiti in Marea Rosie sa prindeti un apus, si dimineata un rasarit, in acest timp capitanul sa va gateasca o cina extraordinara din peste si fructe de mare.
In tot acest sejur veti putea sa mergeti in diferite excursii optionale dar sa nu ratati o excursie de o zi pe insula Mahmya unde puteti face plaja pe un nisip foarte fin, sa faceti snorkeling si sa vedeti cea mai frumoasa bariera de corali si daca sunteti dispusi puteti sa incercati si Diving.