Lisabona

Lisabona este capitala Portugaliei și are 550.000 locuitori (2.900.000 în zona metropolitană) conform statisticilor din anul 2001. Este plasată pe coasta de vest a țării, la Oceanul Atlantic, unde râul Tejo (Tagus), se varsă în ocean. Inima orașului este „Baixa” sau „Orașul de Jos”, zonă unde se află Castelul São Jorge și Catedrala Santa Maria Maior. Cel mai vechi cartier al orașului este Alfama, aproape de râul Tejo. Alte monumente importante: Mănăstirea Jerónimos, Turnul Belém, etc.

„Mănăstirea Jerónimos” și „Turnul Belém” din Lisabona au fost înscrise în anul 1983 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Multa, tot mai multa lume vorbeste despre Lisabona ca una dintre cele mai frumoase capitale europene. Adevarul este ca exista motive intemeiate pentru aceasta si… stiti cum e: de n-ar fi nu s-ar povesti… Dupa ce in primavara vizitasem regiunea.

Lisabona – orasul asezat pe sapte coline, scaldat de apele raului Tejo care se varsa in Oceanul Atlantic printr-un larg estuar, are un farmec special, un amestec de vechi si nou, de trecut si prezent, de bulevarde noi, largi si stradute inguste, intortocheate. Labirinticul Alfama este presarat cu multe obiective turistice: muzee si catedrale. Noi am ales sa vizitam Catedrala Lisabona, oficial numita Santa Maria Maior, ce dateaza de la jumatatea sec XII si este cel mai vechi lacas de cult din oras. Ea a fost ctitorita de primul rege al Portugaliei, Alfonso Henriques, al carui mormant se afla in interior. Datorita vechimii sale si numeroaselor lucrari de restaurare, imbina mai multe stiluri arhitecturale – romanic, gotic, baroc si neoclasic, toate combinate intr-o structura cu puternica amprenta medievala. De la inaugurare si pana in prezent catedrala a fost sediul episcopiei orasului Lisabona.

Lisabona e capitala aceea fara pretentii. Fara cladiri de sticla, fara strazi `dichisite`, fara case recent vopsite. Acelasi tramvai vechi din 1930 suiera pe strazile Lisabonei. Fara nici o imbunatatire, tot cu scaune de lemn, cu conductor, cu copii ce se catara pe scarile din spate sa calatoreasca fara bilet. Lisabona e un oras care nu isi poate ascunde varsta. E cel mai vechi din Europa de Vest si asta se simte. Pe fatadele cladirilor scorojite de vreme, in barurile micute cu podele de lemn ce trosnesc la fiecare pas, in bisericile vechi si turnul Belem. Acest oras este decorul perfect pentru un film de Woody Allen. Ma intreb, cum de nu a filmat inca nici un film aici.

Lisabona este un oraș foarte frumos, pitoresc, sigur pe placul celor ce vor să exploreze la picior destinații noi. Dincolo de toate atracțiile turistice din oraș, la câțiva kilometri de acesta se găsesc stațiunea montană Sintra și stațiunile de litoral Cascais și Estoril, foarte frumoase. Lisabona are de toate.

Micul si cochetul orasel Sintra ne-a cucerit din primele momente prin atmosfera lui romantica, arhitectura veche, specifica sec XIX si, nu in ultimul rand, prin bogatia si diversitatea vegetatiei. In trecut, a fost resedinta de vara a regilor Portugaliei, locul unde se retrageau familia regala si nobilii de la curte, pentru a se ascunde de zilele toride de vara.

Sintra se intinde de-a lungul unui drum care se incolaceste in sus pe deal, de la gara pana la piata din fata Palatului National. La vest, un drum deviant urca spre ruinele unui castel maur din sec VIII si catre Palatul Pena. Centrul este exclusiv turistic – sunt multe restaurante, terase si magazine cu suveniruri – dar totul graviteaza in jurul Palacio Nacional de Sintra, care domina vechiul oras.

Dupa un drum de vreo jumatate de ora cu tuk tukul am ajuns la Cabo da Roca – „locul unde se termina pamantul si incepe marea” dupa cum spunea marele poet portughez Luis de Camoes. Nu este o localitate, este doar un loc, cel mai vestic punct al europei continentale, acolo unde soarele apune cel mai tarziu. Dupa cum ne spune si numele lui, care inseamna „capul de piatra”, este un promontoriu stancos si batut de vanturi unde, pe un platou aflat la 140 m deasupra valurilor se gaseste un far devenit un veritabil loc de pelerinaj pentru turisti si un mic birou de turism care elibereaza certificate celor dornici sa ateste trecerea lor pe acolo.

Odata zarit palatul, ai senzatia ca esti intr-un basm sau in cartile de povesti pentru copii sau ca privesti genericul desenelor animate Walt Disney. Toate aceste comparatii ti se invalmasesc in cap instantaneu in clipa in care te uiti la el. Asa colorat si asezat in varf de munte, cu portile lui mari, cu turnurile si meterezele, cu domurile si pasarelele totul apare ca o fantezie si te simti ca piticul din poveste, aflat in vizita la castelul printilor. Cert este ca, pentru cateva momente, ne-am simtit, din nou, copii. Pur si simplu, doar privindu-l.

Constructia Palatului Pena a durat 12 ani si a inceput in anul 1840, pe fundatia unei manastiri din sec XV, pentru a servi ca resedinta in timpul domniei reginei Maria a II-a si a printului consort Fernando al II-lea. Este un palat extravagant si plin de culoare, o lucrare reprezentativa a romantismului portughez, care imbina stilurile gotic si baroc cu arhitectura tipic maura.

Dacă te hotărăști să vizitezi Lisabona e necesară multă răbdare și o inimă sănătoasă tun. Nu doar fiindcă ți se taie respirația în fața frumuseții orașului, ci pentru că mereu ești în alertă încercând să faci față provocărilor aflate la tot pasul.

Nu știu dacă aș fi rămas cu aceeași impresie de adâncime despre care vorbeam la început în cazul în care aș fi poposit doar în cartierele cochete sau stranii pe care le poți descoperi în capitala lusitană. Patru zile nu au fost suficiente categoric, dar la fel de categoric, povestea mea în și cu Lisabona nu a presupus o dragoste la prima vedere.